Vestea cea buna a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, proclamata solemn in noaptea Sfintelor Pasti, este precedata de chemarea preotilor din fata sfintelor altare: „Veniti de luati lumina!“. Primirea cu credinta si evlavie de catre noi a luminii aduse din interiorul altarului, din candela ce strajuieste pe sfanta masa, indreapta gandul si simtirea spre lumina rasarita din sfantul mormant, in miezul noptii, in care Hristos Domnul si Mantuitorul a inviat din morti. Ea ne pregateste sa primim in suflete lumina Sfintei Evanghelii, adica adevarul mantuitor ca puterea lui Dumnezeu a biruit puterea mortii. Cele doua lumini, cea fizica si cea intelegatoare, se adauga luminii sufletului nostru, care se aprinde si mai puternic in unire cu primele doua si doar asa putem sa ne facem partasi luminii sfinte a Invierii, care este lumina dumnezeirii lui Hristos, aratata si impartasita prin Trupul Sau cel preaslavit.
Pentru a intelege cat mai mult din Taina Invierii lui Hristos descoperita oamenilor prin lumina Sfintelor Pasti, sa ne amintim mai intai de lumina celei dintai zile a creatiei, cand Dumnezeu a poruncit: „Sa fie lumina!“. Lumina creata de Dumnezeu a invesmantat din primul moment intreg cosmosul, asa dupa cum Dumnezeu Insusi este „imbracat cu lumina ca si cu o haina“. Atat doar ca lumina Lui nu apartine acestei lumi, ea nefiind creata, ci vesnica, nehotarnicita si nevazuta ochilor nostri. Dar intre cele doua lumini, cea necreata sau divina si cea creata sau fizica, exista nu numai o corespondenta, ca intre model si copie sau reflectare, ci si o relatie interioara, cea dintai urmand sa o copleseasca pe cea din urma. Tocmai de aceea, din prima clipa Dumnezeu Creatorul ofera, prin suflarea Sa, un vesmant netesut de mana sufletului omenesc, adica harul Sau, lumina necreata, ce trebuie sa razbata din suflet in trup. Lumina din afara, lumina din launtru, acesta era omul zidit de Dumnezeu.
Si, totusi, vointa sa libera, de sine statatoare, nu i-a slujit spre a urca pe scara cu trepte de lumina, ce unea pamant si cer, in zorii inceputului de lume. Din slabiciunea mintii si al vrajmasului sfat, a deschis prin pofta poarta sufletului sau, prin care a navalit intr-insul intunericul necunoasterii lui Dumnezeu. Iar intunericul acesta a tot crescut si s-a marit, dar nu a putut a stinge cu totul lumina sufletului omenesc.
Si a venit, la vreme, de Dumnezeu aleasa noaptea sfanta a Bethleemului, cand, in Casa Painii si in staulul de oi, a izbucnit lumina cereasca, necreata, din Pruncul nascut din Fecioara Preaaleasa, sub umbrirea Duhul Sfant. De aici si pana pe Tabor a stat smerit Iisus Hristos, asteptand glasul Parintelui Sau ceresc, de Care va fi preamarit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta sa-L ascultati“.
Izbanda Invierii a izvorat din Cruce
Puterea glasului divin s-a aratat in slava luminoasa a Soarelui-Hristos, izvor si chezasie a lumii aduse pe pamant pentru a innoi pe om si lumea intreaga. Dar inca nu venise clipa supremei jertfe, a umilintei si a Crucii, a arderii de Sine, ce-o va trai Hristos, pentru a scoate afara pe stapanitorul veacului acestuia, stapanitorul intunericului. Iar cand aceasta a sosit, El Si-a intins cu bucurie mainile pe Cruce, imbratisand intreaga lume, pe toti iertandu-i si pe toti dezlegandu-i prin putera iubirii Sale. Dar cum nici iadul, cu portile de arama, in sine n-a putut ocoli dumnezeiescul suflet al Domnului Hristos si nici mormantul cel intunecat Preasfantul Trup, a stralucit izbanda Invierii, din Cruce stralucind lumina, ca marturie a adevarului celui vesnic.
Cand L-au vazut dandu-le pace, Apostolii au priceput cuvantul spus de El la intrarea in Ierusalimul cel pamantesc, poarta Ierusalimului ceresc: „Eu, Lumina, am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana in intuneric“. Si L-au vazut stralucind si I s-au inchinat, ei care mai intai se indoisera. Si au primit ca dar al lui Hristos, Cel inaltat de-a dreapta Tatalui, lumina si focul Preasfantului Duh, curatitor de pacate, si mintii hrana spirituala. Acestea le vor duce ei din sat in sat si din cetate in cetate, botezand si luminand, invatand si intarind pe cei ce primeau cuvantul, lumina si puterea lui Hristos.
Cum vom primi si noi, cei de astazi, lumina din lumina lui Hristos?
Doar pregatindu-ne incet camara cea de taina a sufletului nostru. Sa aducem mai intai in ea lumina pocaintei, ce alunga intunericul cel pacatos si reaprinde in noi candela Sfantului Botez. Sa miluim pe cei saraci si goi, ca sa primim in dar lumina harului ceresc si a faptelor bune lumina. Sa ne invrednicim prin jertfe si osteneli duhovnicesti de lumina calda si curatitoare a Sfintei Impartasanii, ce aduce pe Hristos in suflet, ne impaca si ne hraneste si in minte pururea straluceste. Acestea sunt trepte de lumina, de har si de virtute, acestea sunt o coroana pe care Hristos ne-o daruieste, ca rasplata a alegerii intre adevar si minciuna, intre ascultare si razvratire, intre lumina si intuneric.
Iar daca aici, in viata aceasta, am primit din mana Domnului cea nevazuta lumina din lumina Invierii Lui, ne-am imbracat apoi cu ea prin dreptatea faptelor bune si prin mantuirea dreptei credinte, credincios este Dumnezeu sa ne deschida dincolo cararea de lumina pe care vom pasi, de ingeri prealuminati petrecuti si de stralucirea cea neinserata a Preasfintei Treimi pururea atrasi. Acolo cei sfinti si drepti vor straluci in cetatea care nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul. Ei, toti cei drepti si sfinti, care au lepadat pe pamant toate faptele intunericului si s-au adapat de lumina lui Hristos, vor fi pururea in stralucirea odihnei harului Treimii, pentru ca Domnul Dumnezeu le va fi lor lumina si vor imparati in vecii vecilor.
pr. prof. univ. dr. Stefan BUCHIU